Fermierii din Basarabeasca au protestat cu tehnica agricolă. Ce revendicări au înaintat

Fermierii din raionul Basarabeasca au ieșit vineri la un protest de avertizare cu tehnica agricolă. Aproximativ 20 de utilaje agricole au fost scoase pe șosea, în apropierea satului Abaclia. Agricultorii cer autorităților să prelungească, cel puțin până la 31 decembrie 2026, licențierea importurilor de cereale și semințe de floarea-soarelui. O altă solicitare vizează rambursarea accizei pentru motorina procurată de agricultori în perioada 1 iunie – 1 decembrie 2026. Am solicitat o reacție din partea Guvernului și a Ministerului Agriculturii, însă, până acum, nu am primit un răspuns.

Vladimir Vrabie cultivă floarea-soarelui, rapiță, mazăre și alte culturi. Fermierul din Basarabeasca spune că, din 2021, înregistrează pierderi în fiecare an și susține că, până acum, autoritățile nu au venit cu soluții la problemele cu care se confruntă agricultorii.

,, Doar în 2021 am fost cu venit, de atunci, în toți anii am fost doar cu pierderi, când mai mari, când mai puține, dar au fost pierderi. Anul ăsta trag nădejde, dar cu aceste prețuri mari la carburanți și la imputuri, la îngrășăminte. O tonă de îngrășăminte costă în ziua de azi 19 mii, asta cea mai ieftină”, a afirmat Vladimir Vrabie, agricultor din raionul Basarabeasca.

Fermierii din Basarabeasca spun că protestul a fost unul de avertizare pentru autorități și că, dacă nu vor fi identificate soluții în scurt timp, nu exclud organizarea altor manifestații. Ultima dată, agricultorii au protestat în luna iunie, în mai multe regiuni ale țării. Atunci, aceștia au blocat mai multe drumuri naționale, inclusiv căile de acces spre unele puncte de trecere a frontierei cu România și Ucraina. Agricultorii au cerut menținerea cotei reduse de TVA pentru sectorul agricol și continuarea discuțiilor privind eventuale soluții alternative. În urma negocierilor, fermierii au decis să suspende protestele.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA