Poliția a deschis o anchetă în cazul celor cinci păsări protejate omorâte la Rîșcani. Trei arme au fost ridicate

Poliția a deschis o anchetă în cazul celor cinci păsări protejate găsite moarte în apropierea unui lac din satul Pîrjota, raionul Rîșcani. Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite, anunță Ministerul Mediului.

Toate păsările erau incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Este vorba despre un cocostârc negru și patru lopătari.

Cocostârcul era monitorizat prin GPS de cercetători internaționali. Pasărea traversase mai multe țări în drumul său spre Africa, însă semnalul transmițătorului s-a oprit pe malul unui lac din nordul Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului Mediului, expertizele balistice și veterinare au confirmat prezența unor alice, ceea ce demonstrează că împotriva păsărilor au fost folosite arme.

Ancheta a fost inițiată în urma sesizării Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Deoarece prejudiciul calculat depășește limita prevăzută pentru o contravenție, cazul va fi cercetat ca infracțiune penală.

Ministerul Mediului califică fapta drept „revoltătoare și inacceptabilă” și anunță că va monitoriza desfășurarea anchetei. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și persoanele responsabile.

CITEȘTE ȘI Cinci păsări protejate, găsite împușcate la Rîșcani. Semnalul GPS al unui cocostârc a dus la descoperirea cazului

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA