Politica fiscală 2027: Mai puține taxe pe muncă, dar impozite mai mari pentru tutun și alcool

Mai puține taxe pe muncă, impozite mai mari pentru vicii, taxe pentru coletele din străinătate și TVA diferențiat pentru gaz și energie electrică. Sunt doar câteva dintre schimbările incluse în proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, prezentat de premierul Vasile Tofan. Autoritățile estimează că măsurile incluse în noul document vor aduce suplimentar la buget aproximativ cinci miliarde de lei.

”Abordarea noastră nu este să ridicăm taxele, abordare noastră este să punem accentele taxelor corect. Mai puține taxe pe muncă. Permit oamenilor să muncească aici, acasă. Vom lăsa oamenilor din Moldova circa 800 de milioane de lei în buzunar, prin schimbările pe care le facem la taxarea muncii. Mai mult sprijin pentru investiții. Mai multă taxare pe vicii. Mai multă echitate între cei care plătesc corect și cei care fac evaziune. Mai puține excepții care complică viața antreprenorilor și a oamenilor.”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Pentru a încuraja angajarea legală, Guvernul propune majorarea scutirii personale anuale de la 29.700 la 40.000 de lei. Prima locuință și achiziția automobilelor vor rămâne scutite de TVA, însă apar taxe noi în sectorul auto. Pentru prima dată, se introduc accize pentru automobilele electrice. Totodată, accizele la mașinile hibride cresc cu 10%, iar cele pentru motorină se majorează substanțial, cu 20 de procente.

O altă modificare ține de impozitarea coletelor din străinătate. Executivul propune aplicarea unui TVA de 20%, la care se va adăuga o taxă fixă de 12 lei pentru fiecare colet.  Se schimbă și regimul de taxare pentru produsele alimentare. TVA-ul ar urma să crească la 12% pentru majoritatea alimentelor, cu excepția pâinii, produselor lactate, fructelor și legumelor proaspete. Pentru medicamente se menține cota redusă de 8%.

Se propune și schimbarea modului de impozitare a resurselor energetice. Pentru gazele naturale, TVA-ul ar urma să fie de 8% pentru primii 150 de metri cubi consumați și de 20% pentru consumul care depășește acest plafon. La energia electrică, primii 100 kWh ar putea fi scutiți de TVA, iar consumul peste acest nivel ar urma să fie taxat cu 20%. Energia termică ar urma să rămână scutită de TVA.

Guvernul propune și taxe mai mari pentru produsele considerate nocive. Astfel, impozitul pentru jocurile de noroc ar urma să fie de 6%, accizele la țigări vor crește cu 20%, cele pentru tutunul încălzit cu 15%, iar lichidele cu nicotină pentru țigările electronice cu 50%. Pentru prima dată, statul va taxa și băuturile cu zahăr, energizantele, pirotehnica și lichidele de vapat fără nicotină.

”Aici vreau să fiu foarte clar, nu toate taxele au ca scop doar venit bugetar, unele taxe au ca scop să schimbe comportamente, să schimbe cum ne purtăm noi ca oameni și alegerile pe care le facem. Dacă un produs daunează sănătății, dacă afectează ordinea publică, dacă crează dependență, dacă afectează tinerii, trebuie să-l taxăm mai mult, statul trebuie să intervină.”, a mai declarat Tofan.

O serie de modificări fiscale ar putea afecta și mediul de afaceri, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan.

”O economie nu crește doar prin consum – o economie crește atunci când firmele investesc. În utilaje, în depozite, în noi linii de producere, în digitalizare, export, oameni. În ultimii ani am văzut un semnal foarte important – după introducerea facilității pentru profitul reinvestit, investițiile companiilor moldovenești a crescut. A trecut, de fapt, de la declin la creștere destul de accelerată.”, a mai adăugat Tofan.

Pentru a stimula investițiile, Executivul propune extinderea cotei de 0% pentru profitul reinvestit și pentru întreprinderile mici și mijlocii cu vânzări de până la 200 de milioane de lei anual. Totodată, TVA-ul pentru sectorul HoReCa ar urma să crească de la 8% la 12%. Potrivit Guvernului, toate aceste măsuri ar putea aduce suplimentar la buget aproximativ cinci miliarde de lei. Un proiect anterior al politicii fiscal-bugetare pentru 2027 prevedea introducerea unei cote unice de TVA de 20% pentru majoritatea domeniilor care beneficiază în prezent de facilități fiscale. După criticile venite din partea mediului de afaceri și a societății civile, documentul a fost retras.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA