Un copil de cinci ani a fost transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de un automobil în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul s-a produs duminică seara, pe strada Ștefan cel Mare din Bălți. Potrivit poliției, minorul se afla împreună cu mama sa, însă la un moment dat s-a îndepărtat de lângă ea și a fost lovit de mașină. Copilul a fost internat inițial în secția Terapie intensivă, dar, din fericire, starea lui s-a îmbunătățit.
,, La Spitalul Clinic Bălți a fost transportat cu ambulanța, un copil de cinci ani cu traumatisme survenite în urma unui accident rutier. În prezent, pacientul se află în secția chirurgie pediatrică, sub supravegherea echipei medicale”, a afirmat Andreea Galici, purtătoare de cuvânt a Spitalului Clinic Bălți.
Potrivit poliției, șoferul, un tânăr de 21 de ani, circula regulamentar. El a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că nu a urcat beat la volan. Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele accidentului. Poliția îndeamnă părinții să supravegheze permanent copiii, mai ales atunci când traversează strada.


