Luna lui Cuptor și-a făcut simțită prezența mai devreme în acest an. Temperaturile caniculare înregistrate marți au fost greu de suportat, iar oamenii au încercat să facă față cum au putut arșiței. Dacă muncitorii de pe șantiere, șoferii și pasagerii din transportul public au fost nevoiți să își continue activitățile în condiții dificile, în localitățile rurale mulți locuitori au preferat să se adăpostească în case, lăsând ulițele aproape pustii. Echipa ONE TV a mers în mai multe zone ale țării pentru a vedea cum suportă oamenii căldura sufocantă și ce soluții au găsit pentru a se proteja de efectele caniculei.
”Ulițele satului Ruseștii Noi sunt aproape pustii. Canicula îi ține pe oameni în case sau la umbra copacilor din propriile gospodării. Cei pe care i-am întâlnit spun că au ieșit doar pentru strictul necesar: fie până la magazin, fie la serviciu. În rest, încearcă să evite expunerea la temperaturile sufocante”, Loredana Pisarenco, jurnalistă NEXT TV.
”Of Doamne, stau mai mult în casă, că am tensiune mare și iaca să ajung mai repede acasă că nu mai pot”.
”Stăm la umbră, ce putem face?”.
”Noaptea ne stăruim să lăsăm ferestrele deschise, să facem curent, ca să fie ziua răcoare, dar ziua închidem toate jaluzelele”.
Unii dintre puținii oameni pe care i-am surprins pe drumurile din localitate a fost Elena Ivănuță. Femeia vindea ouă din propria gospodărie. Pentru a se proteja de soarele dogoritor aceasta și-a luat o umbrelă.
”Pe căldură și nu sunt cumpărători, greu merg. -Da de când stați dumneavoastă aici? -De la ora opt. Și cu pastile, am băut de dimineață și de tensiune și de zahăr. Vin și eu să fac aici un ban”, Elena Ivănuță, locuitoare a satului Ruseștii Noi, Ialoveni.
Iar pe acest localnic l-am găsit pe veranda casei, așezat într-un fotoliu, lângă un ventilator electric. Bărbatul spune că doar astfel reușește să facă față temperaturilor extreme.
”Ventilatorul îl pun aici și stau, când mă mut într-o parte, când în alta, că sunt pe proteze și ce pot să fac ? Eu de la ora 6 deja ies din casă. Nu au fost așa călduri. Anul ăsta, prima dată așa ceva”.
În timp ce unii evită, pe cât posibil, razele puternice ale soarelui, drumarii muncesc de zor. Aceștia ne-au spus că sunt deja obișnuiți să lucreze în astfel de condiții.
„Ne hidratăm, bem apă cât mai multă”.
”Ce să facem? Lucrul este lucru”.
Condițiile greu de suportat din transportul public interurban și lipsa aparatelor de aer condiționat îi afectează pe călători.
”E insuportabil, dar nu avem încotro. Apă și evantai”.
De altfel, șoferii de curse mai lungi recunosc că din cauza căldurii au tot mai puțini pasageri. Chiar și așa, ei spun că nu dispun de resursele necesare pentru a moderniza transportul de linie.
”Nu avem pe cine aștepta, pe căldură nu circulă nimeni”.
Și locuitorii Capitalei au luptat marți cu arșița. Oamenii au găsit diverse metode de a se răcori. Unii au ieșit cu copiii în parcuri pentru a face o baie la fântânele arteziene, iar alții au preferat o înghețată sau un cocktail răcoritor.
”Este cald afară dar am venit cu copiii să se scalde în havuz, să se răcorească”.
Cei care trăiesc la bloc spun că, singura metodă de a fugi din calea arșiței este aerul condiționat.
”De vreo două zile am pornit aerul condiționat. -Dar fără el cum e? -E foarte greu, mai ales cu copii mici”.
”Ventilatorul, altceva, nu aș zice. M-am coborât acum din troleibuz, acolo nici condiționerele nu lucrează”.
Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, pentru ziua de 1 iulie este în vigoare Cod galben de caniculă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Meteorologii prognozează temperaturi maxime cuprinse între 33 și 35 de grade Celsius, iar pe timpul nopții valorile termice nu vor coborî sub 20 de grade.


