VIDEO Ploile au făcut ravagii la Pepeni. Terenuri inundate și drumuri impracticabile

Ploile torențiale au provocat inundații în comuna Pepeni din raionul Sîngerei. Primăria localității a publicat imagini care arată terenuri agricole acoperite de apă și drumuri afectate de intemperii.

Potrivit autorităților locale, în urma precipitațiilor abundente, mai multe terenuri au fost inundate, iar circulația rutieră a fost afectată.

La această oră, drumul de legătură dintre localitățile Pepeni și Bălășești este blocat din cauza acumulărilor masive de apă.

Autoritățile monitorizează situația și îndeamnă șoferii să evite zona până la remedierea problemelor provocate de intemperii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA