Furtuna Jangmi paralizează Tokyo: ploi torențiale, evacuări masive și sute de zboruri anulate

Tokyo a fost lovit miercuri de ploi torențiale provocate de furtuna tropicală Jangmi, care a transformat capitala Japoniei într-o zonă aproape blocată de inundații, alunecări de teren și perturbări majore ale transportului. Autoritățile japoneze au emis ordine de evacuare pentru aproximativ 370.000 de persoane din Tokyo și din regiunile vestice până pe insula Shikoku, în condițiile în care nivelul râurilor a crescut rapid, iar mai multe cartiere au fost inundate. Peste 60.000 de locuințe au rămas fără curent electric, potrivit datelor oficiale, relatează jurnaliștii ,,France24”. 

„Dacă simțiți chiar și cel mai mic pericol, acționați din timp pentru a vă salva viața”, a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Minoru Kihara, într-o conferință de presă.

Furtuna a provocat haos și în transporturi. Două dintre cele mai mari companii aeriene din țară, All Nippon Airways și Japan Airlines, au anulat împreună peste 600 de zboruri, inclusiv curse internaționale. La Aeroportul Haneda, panourile de plecări au afișat numeroase anulări și întârzieri către destinații precum Sydney, Singapore, Londra și Bangkok.

Și transportul feroviar a fost afectat, mai multe trenuri fiind anulate sau circulând cu restricții, în timp ce școlile au fost închise preventiv în zonele cele mai expuse.

Deși Agenția Meteorologică a Japoniei a ridicat o parte dintre avertizările de inundații, autoritățile avertizează că pericolul de alunecări de teren rămâne ridicat din cauza solului îmbibat cu apă.

În cursul dimineții, furtuna Jangmi se îndepărta treptat de Japonia, deplasându-se spre Oceanul Pacific, însă efectele sale continuau să afecteze grav infrastructura și viața cotidiană din regiune.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA