Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața în Daghestan, iar peste 50 000 au avut de suferit, după ce republica autonomă a Rusiei a fost lovită de cele mai grave inundații din ultimul secol. Viiturile au provocat alunecări de teren, au scos râurile din matcă și au spart un baraj de acumulare care a înecat sate întregi. A fost instituită stare de urgență la nivel regional și se estimează că prejudiciile se ridică la peste un miliard de ruble. Criticii acuză autoritățile de faptul că dezastrul a fost cauzat de deturnarea fondurilor destinate construcției sistemelor de canalizare.
Ploile torențiale au început în Daghestan încă de acum două săptămâni. În urma acestora, zeci de drumuri au fost distruse, iar în unele localități au fost întreruperi de electricitate și chiar de apă. Mii de oameni au fost nevoiți să-și prăsească locuințele, după ce acestea au fost practic luate de ape.
Tot din cauza viiturilor puternice, barajul Ghedjuh, din sud-estul republicii, a cedat. Iar zeci de localități din apropiere au fost inundate. Totodată, mai multe mașini au fost luate de ape. Cele mai mari prejudicii s-au înregistrat în satul Mamedkala.
„Am scos ce am putut din casă. Seara m-am dus la muncă, în pază, iar când m-am întors dimineață am văzut asta. Nu are sens să te descurajezi, vezi, natura oricum natura își ia ce este al ei”, a povestit o locuitoare.
„Când s-a spart barajul, casa ne-a fost luată de apă în fața ochilor noștri. Stăteam și ne uitam de la înălțime fără să putem ceva să întreprindem.”, a spus locuitorul unui sat afectat.
În unul dintre automobile se aflau șase persoane, printre care patru copii, o femeie și o tânără însărcinată. Toți au murit. Potrivit presei din regiune în ultimii trei ani, autoritățile au alocat 12,5 miliarde de ruble pentru sistemul de canalizare din Daghestan. În ciuda acestui fapt, prejudiciile provocate de inundațiile recente sunt cele mai grave din ultimii 100 de ani. Criticii consideră că banii destinați infrastructurii au ajuns în buzunarele cercului apropiat lui Putin.
„Funcționarii din Daghestan fac parte din structura ierarhică a lui Putin. Banii destinați sistemului de canalizare nu au fost pur și simplu furați, ci au fost deturnați în favoarea grupării criminale conduse de Vladimir Putin. Asta este esența problemei”, spune Elena Filina, fostă consilieră municipală din Moscova
Publicația Current Time subliniază că starea barajului de la Ghedjuh, pus în funcțiune în 1966, a fost declarată potențial periculoasă încă din 2006. În 2014 au început lucrări de reparație la lacul de acumulare, însă în spațiul public nu au apărut informații care să confirme finalizarea completă a renovării.


