Șapte țări din Uniunea Europeană au cerut la Chișinău blocului comunitar să deschidă fără întârziere negocierile de aderare pentru Republica Moldova. Solicitarea a fost făcută luni de reprezentanții comisiilor pentru afaceri europene care s-au aflat într-o vizită la Chișinău. În acest sens, parlamentarii străini au semnat și o declarație comună de sprijin pentru parcursul european al țării noastre.
Semnatarii declarații sunt delegațiile din parlamentele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Suediei, Finlandei, Poloniei și Germaniei. La finalul unei ședinței comune de lucru cu Comisia pentru integrare europeană a Moldovei, parlamentarii europeni au menționat că declarația semnată apreciază reformele înregistrate de țara noastră în procesul de aderare la UE în condițiile presiunilor externe. Totodată, semnatarii fac apel la deputați și la toți actorii politici din Republica Moldova să dea dovadă de responsabilitate, unitate și determinare în avansarea agendei de reforme europene.
„Scopul acestei declarații comune este de a încuraja toți prietenii noștri din Europa să sprijine acest proces de integrare europeană”, a declarat Peeter Tali, președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene din Estonia.
„Am sosit aici drept prieteni ai Moldovei, pentru a confirma susținerea noastră de neclintit pentru parcursul european al Moldovei”, a spus și Tomas Grodzki, președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Europene din Polonia.
Președintele Comisiei pentru integrare europeană a Republicii Moldova, Marcel Spatari, a precizat că Moldova va valorifica potențialul partenerilor europeni pentru a se integra în UE.
„Salutăm dinamica pozitivă a relațiilor noastre bilaterale, pe parcursul ultimilor ani. Salutăm de asemenea intensificarea dialogului parlamentar și pledăm pentru valorificarea potențialului oferit de acesta. Republica Moldova este foarte hotărâtă în continuarea parcursului său european”, a declarat Marcel Spatari, președintele Comisiei pentru Integrare Europeană din Republica Moldova.
Declarația de sprijin al celor 7 țări vine în contextul în care Consiliul Uniunii Europene încă nu a deschis negocierile de aderare pentru Moldova și Ucraina, din cauza vetoului Ungariei.


