Politicieni din Moldova, printre care Ion Ceban, acuzați răspândesc falsuri despre poluarea Nistrului

 Mai mulți politicieni, printre care primarul Chișinăului, Ion Ceban, și deputatul Bogdan Țîrdea au lansat falsuri privind poluarea cu petrol a fluviului Nistru ca urmare a atacurilor armatei ruse din Ucraina. Printre ele se numără versiuni conform cărora poluarea a avut loc din alte cauze sau că fluviul nici nu ar fi fost poluat. Unii specialiști din domeniu susțin că acestea fac parte din arsenalul propagandei ruse și au scopul de a ascunde adevăratul vinovat al acestei situații ecologice extrem de complicate.

”Din informațiile și analizele operaționale pe care le avem la această etapă, nici la Naslavcea, nici în centrul Republicii Moldova, nici în zona din Holercani, nici în zona Vadul lui Vodă nu există niciun fel de risc, doar dacă acest risc nu este inventat, creat cumva altfel”.  Din ceea ce am văzut pe întreg perimetrul râului Nistru, fauna, începând de la pești și finalizând cu lebede nu au avut de suferit absolut deloc, iar din ce cunosc din manualele de biologie, elementar, primii care au avut de suferit sunt flora și faunele”, a spus Ion Ceban.

”Îi solicit primarului Ion Ceban să nu mai dăuneze cu atâtea falsuri, situația este complicată, este vorba de sănătatea oamenilor și minciunile aruncate fără nicio responsabilitate sunt în pericol real”, a spus ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

Mai mult, edilul Chișinăului a criticat situația din municipiul Bălți, unde oamenii nu au apă din cauza poluării cu petrol, calificând-o drept un genocid contra locuitorilor. Și chiar s-a urcat într-un vehicul și a cerut apă tehnică pentru locuitorii urbei din nordul țării.

”Nemercilor, dați măcar apă tehnică oamenilor”, a spus Ceban.

”Sugestia primarului de a da apa tehnică la Bălți este din nou un pericol la adresa sănătății din două motive: unul cum garantează că niciun copil sau bătrân, sau orice locuitor nu va bea apa pe care o propune primarul să o dăm în robinte. Și doi dacă dăm apa acum în rețeaua de alimentare vom intoxica țevile și rețeaua cu substanțe petroliere”, a precizat ministrul Mediului.

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării, a comentat poziția edilului Chișinăului în timpul talk-show-ului ,,1 la 1” de la ONE TV .

”Dacă printr-o tragică întâmplare ar cădea o dronă peste Primăria orașului Chișinău, Ivan Ceban tot nu va condamna Rusia, fiindcă nu poți să scuipi în fântâna din care bei apă și nu poți să-l condamni pe cel care-ți dă ordine”, a declarat Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării.”, a spus fostul ministru al Apărării.

Pe lângă Ion Ceban, deputatul Bogdan Țîrdea a postat un video pe pagina sa de Facebook, susținând că este filmat la Vadul lui Vodă, unde ,,racii fug ca să se salveze de „apa cu petrol”.

”Localnicii spun că-i adună direct de pe mal și pleacă acasă cu sacii plini”, a spus Bogdan Țîrdea.

Iar Ruslan Verbițchi, fost membru al Platformei DA și actual membru al PLDM, a afirmat că, potrivit surselor neoficiale, cauza poluării este alta.

,,Un camion ucrainean s-ar fi răsturnat cu 30 de tone de ulei și combustibil pe podul de la Otaci. Despre asta cunoaște foarte multă lume de la Nord”, a menționat acesta pe pagina sa de Facebook.

,Scopul acestor mesaje este de a crea acel zgomot informațional care generează panică în societate, dar se urmărește în mod constant denigrarea imaginii autorităților, de fapt asta și face parte din arsenalul propagandei ruse”, a spus experta în monitorizarea spațiului informativ a Comunității Watchdog.md, Gabriela Revenco.

Experta în monitorizarea spațiului informativ a Comunității Watchdog.md, Gabriela Revenco, afirmă că aceștia vor să distragă atenția opinia publice de la principalul vinovat în această situație.

 ,,Scopul principal este cel de a spăla imaginea Rusiei și a o prezenta nevinovată în această situație”, a mai menționat aceasta.

Conform autorităților, poluarea a fost cauzată de atacul Kremlinului asupra Centralei hidroelectrice de la Novodnestrovsk din Ucraina. Acesta a avut loc în data de 7 martie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA