Administratorul unei întreprinderi din Anenii Noi, trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc

Administratorul unei întreprinderi municipale din raionul Anenii Noi a fost trimis în judecată pentru poluarea râului Bâc. Procurorii au expediat în instanță dosarul penal în care acesta este vizat.

Potrivit probelor acuzării, în perioada anilor 2024–2025, inculpatul ar fi admis, în procesul de prestare a serviciilor către consumatori, deversarea apelor uzate neepurate direct în râul Bâc, cu încălcarea prevederilor legislației privind protecția mediului, precum și a cerințelor de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemele de canalizare. Potrivit rezultatelor analizelor de laborator, prejudiciul cauzat mediului depășește 1,3 milioane de lei. În cazul în care va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă o amendă de aproape 68 de mii de lei sau închisoare de până la cinci ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA