Locuitorii satului Tocuz, raionul Căușeni, se plâng că sunt captivi în propria localitate din cauza drumului transformat în mocirlă. Aceștia cer, cu disperare, autorităților să repare cei nouă kilometri de drum care fac legătura dintre sat și șoseaua centrală. Oamenii susțin că porțiunea nu a fost niciodată asfaltată, iar la fiecare ploaie drumul, acoperit cu prundiș, devine impracticabil. Pentru a atrage atenția autorităților, aceștia au protestat la ieșirea din localitate.
Aproximativ 50 de șoferi au ieșit la protest, nemulțumiți că drumul, pe care îl consideră un real pericol, nu este reparat, relatează jurnaliștii Studio-L.
”Toți achităm drumurile, vreau să vă spun un caz care a fost ieri, o zi a scăzut la om drumurile, nu a achitat nici testarea tehnică și a fost amendat cu 1800 de lei și știți de ce? Pentru că nu a putut să circule pe drumul acesta”.
”Ne ducem cu un copil la spital, te duci cu mama la spital, cum să mergi? Dacă aici noi nu avem viitor. Cu mașina până în satul cela noi mergem jumătate de oră”.
”Eu personal, pe mine m-a întors și mai să ajung în copaci”.
”Vine greiderul care face drumul, vine de la Căușeni, sau îl vedem că doarme în copaci, ca să îi treacă orele, sau se duce până în sat și vine cu lopata pe sus și se duce înapoi la raion”.
Manifestanții susțin că, pe timp de iarnă, drumul s-a transformat într-un patinoar.
”Aici, când a înghețat, când au fost înghețurile mari, oamenii nu aveau cu ce împrăștia, și luau de acasă câte o farfurie și scormoleau de pe margină și dădeau sub roți”.
”Se pune un strat așa de pietriș de doi-trei centimetri și o adus, o fac grămadă, am trecut de vreo două ori, s-au apucat de drum și mașinile o încarcă și o duc în altă parte”.
Primarul satului Tocuz, Alexandru Țurcanu, a declarat pentru „Studio-L” că a depus numeroase sesizări către instituțiile statului pentru asfaltarea acestui tronson, însă fără niciun rezultat. Am încercat să obținem o reacție și din partea primarului, dar acesta nu a răspuns la telefon. Am contactat și Administrația Națională a Drumurilor pentru a afla cine este responsabil de reparația segmentului, însă nu am primit un răspuns. Din 2024, autoritățile centrale au demarat reparația capitală pe trei sectoare ale drumului R26 Tighina–Căușeni–Cimișlia. Proiectul nu a inclus însă și reabilitarea tronsonului de nouă kilometri care duce spre satul Tocuz.


