Percheziții într-un dosar de abuz în serviciu la mai mulți administratori de insolvabilitate și la sediul Uniunii Administratorilor Autorizați. Acțiunile au loc într-o cauză penală care vizează prejudicii materiale în proporții deosebit de mari, provocate unor persoane care au investit în construcția unui bloc locativ din municipiul Chișinău.
Potrivit anchetei, apartamentele care urmau să fie transmise investitorilor după finalizarea lucrărilor ar fi fost înstrăinate fără ca aceștia să fie informați, contrar contractelor semnate anterior.
Totodată, au avut loc percheziții și la domiciliile unor persoane care au procurat apartamentele aflate în litigiu, pentru a fi stabilit rolul acestora în dosar.
În urma acțiunilor, au fost ridicate mai multe probe, inclusiv contracte de investiții, documente contabile privind plățile efectuate, notițe. De asemenea, dispozitive electronice.
Persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. Investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.


