sursa: nordnews.md

DOC „Agent SIS” doar pentru FSB: Serghei Mișin, reținut pentru huliganism

Documente oficiale ale instanței din Moscova contrazic versiunea prezentată de presa rusă și Serviciul Federal de Securitate al Rusiei privind reținerea unui presupus „agent al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova”. Potrivit actelor judiciare, Serghei Mișin nu a fost arestat pentru spionaj, ci reținut de Ministerul rus de Interne într-un dosar de huliganism, transmite nordnews.md.

Informația apare într-o hotărâre a Tribunalului raional Savelovski din Moscova, emisă la 11 decembrie 2025. Conform documentului, Mișin a fost reținut pe 9 decembrie 2025 de poliție, după ce ar fi comis acte de huliganism chiar în incinta unui inspectorat al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse.

Instanța menționează că, întrucât bărbatul nu a reacționat la avertismentele repetate ale polițiștilor, forțele de ordine au recurs la imobilizare și folosirea cătușelor.

„Întrucât Mișin S.V. nu a reacționat la solicitările legale, a fost luată decizia aplicării forței fizice și a mijloacelor speciale pentru escortarea sa în spațiul destinat persoanelor reținute”, se arată în hotărârea judecătorească.

МИШИН ПОСТАНОВЛЕНИЕ СУДА by Alexandr Fedas

 

Cu toate acestea, abia pe 22 ianuarie 2026, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a anunțat public reținerea la Moscova a unui bărbat pe care îl prezintă drept „agent al SIS”, suspectat de „cooperare confidențială cu un stat străin” și de activități împotriva securității Federației Ruse.

Reacții au venit și de la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că verifică informațiile transmise de partea rusă.

„În prezent se întreprind demersuri pentru clarificarea circumstanțelor, inclusiv prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova”,  Tatiana Barac, purtătoarea de cuvânt a MAE.

De asemenea, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a respins acuzațiile lansate de FSB, negând orice legătură cu presupusele activități imputate lui Serghei Mișin.

Potrivit informațiilor obținute de NordNews, Mișin ar fi intrat, în ultimele luni, într-un conflict deschis cu persoane din anturajul lui Ilan Șor, după ce a formulat critici dure la adresa acestuia în cadrul unor podcasturi difuzate în noiembrie 2025.

Surse apropiate mediului politic vizat susțin că reținerea a avut loc într-un context sensibil, marcat de tensiuni interne și de căutarea unor responsabili după rezultate electorale slabe. În acest context, cazul lui Serghei Mișin este privit de unii analiști drept parte a unei confruntări interne și a unei lupte de influență mai largi.

Serghei Mișin este fost consilier al ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon pentru probleme interetnice, funcție pe care a ocupat-o începând cu ianuarie 2019.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA