Tot mai mulți tineri aleg universitățile din Moldova: admiterea a crescut cu 7%

Pentru al doilea an consecutiv, tot mai mulți tineri aleg să urmeze studii superioare în Republica Moldova. Admiterea la programele de licență a crescut cu 7% față de 2024. Anunțul a fost făcut ministrul Educației, Dan Perciun.

Potrivit datelor prezentate, peste 23.000 de studenți au fost admiși în anul curent de studii. Dintre aceștia, 17.346 au fost înmatriculați la ciclul de licență (+11% față de anul trecut), iar 5.849 la programele de masterat (+13%).

Totodată, 2025 marchează un record în angajarea tinerilor specialiști în educație. Un număr de 426 de absolvenți au început activitatea în școli și grădinițe, beneficiind de un pachet extins de sprijin: indemnizație unică de până la 200.000 de lei, reducerea cu 75% a normei didactice în primii cinci ani, compensații pentru materiale didactice, sprijin pentru locuință în mediul rural, concediu anual de până la 62 de zile și mentorat din partea cadrelor didactice cu experiență.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA