Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat recent la 12 ani de închisoare pentru abuz de putere și delapidarea averii străine, se ascunde în regiunea transnistreană. Informația a fost confirmată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care a refuzat însă să ofere și alte detalii.
Amintim că, sentința în privința lui Constantinov a fost pronunțată pe 26 decembrie de către magistrații Judecătoriei Comrat. Decizia a fost luată în lipsa inculpatului. Constantinov a fost imediat anunțat în căutare.
Potrivit procurorilor, în perioada 2017- 2020, Dmitri Constantinov, pe atunci director al unei companii din Comrat, ar fi autorizat transferuri financiare nejustificate către o firmă controlată de fiul său, prin abuz de serviciu. Schema a provocat un prejudiciu de peste 46 de milioane de lei și a dus la falimentarea companiei.
În februarie 2022, Constantinov a fost ales președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, iar în noiembrie și-a dat demisia. El a invocat că are probleme de sănătate. Constantinov este considerat unul dintre apropiații fugarului penal Ilan Șor. Acesta a participat și la evenimentul de constituire a blocului ”Victorie”, la Moscova. Contactat pentru o reacție, Constantinov nu a răspuns la apeluri.


