Creștinii marchează astăzi, 25 decembrie, Nașterea Domnului, conform calendarului gregorian, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Mulți locuitori din țara noastră sărbătoresc atât pe stil nou, cât și pe stil vechi, pe 7 ianuarie, conform calendarului iulian.
Republica Moldova este una dintre puținele țări în care Crăciunul este sărbătorit oficial de două ori: pe 25 decembrie, după calendarul gregorian, și pe 7 ianuarie, după calendarul iulian. Din anul 2013, ambele date sunt incluse în lista sărbătorilor oficiale. Deși majoritatea creștinilor ortodocși păstrează tradiția stilului vechi, tot mai mulți aleg, în ultimii ani, să marcheze Nașterea Domnului în ambele zile.
Sărbătoarea este precedată de Ajunul Crăciunului. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este coacerea colacilor, simbol al belșugului și al continuității vieții. Colacii sunt oferiți colindătorilor sau sunt așezați pe masa de sărbătoare, alături de alte bucate tradiționale. În unele zone, se spune că masa din Ajun trebuie să fie simplă, ca semn de modestie și așteptare.
De Ajun, colindatul ocupă un loc central. Copiii și tinerii merg din casă în casă, vestind Nașterea Domnului prin colinde, cântece care vorbesc despre pace, bucurie și speranță. Gazdele îi întâmpină cu mere, nuci, colaci sau dulciuri, iar colindele sunt privite ca un semn de noroc și binecuvântare pentru anul care vine.


