Președintele rus Vladimir Putin vrea să continue acapararea Ucrainei și să ajungă, cel puțin, până la granița Republicii Moldova. Cel puțin asta se înțelege din recenta declarație scandaloasă făcută de președintele rus într-un interviu pentru postul de televiziune India Today. Potrivit agenției ruse de stat TASS, Putin le-a declarat jurnaliștilor indieni că Rusia va „elibera”, în orice caz, Donbasul și Novorusia – fie pe cale militară, fie prin altă modalitate.
Președintele rus Vladimir Putin s-a aflat, joi, în India într-o vizită de stat. Potrivit TASS, agenția rusă de propagandă de stat, jurnaliștii căreia l-au însoțit, pe Putin, în interviul acordat indienilor, președintele rus a repetat obsesiv formula „Donbas i Novorosya” și că le va „elibera” prin orice mijloace. Deși declarația s-a viralizat în presa internațională, Putin însuși nu a făcut-o. În interviul original, președintele rus nu a specificat la ce teritorii se referă, iar din context se poate deduce că se referă, de fapt, doar la regiunile Donețk și Lugansk. Declarațiile președintelui rus au fost astfel interpretate, în manieră amenințătoare, de agenția de știri TASS. Important este însă de menționat că TASS este portavocea Kremlinului, prin care acesta transmite mesaje în spațiul public pe care nu le poate exprima oficial. Este de menționat și că declarațiile vin în contextul negocierilor de pace dintre SUA, Ucraina și Rusia, iar mărul principal al discordiei îl reprezintă teritoriile ucrainene. În istoriografia militar-țaristă, Novorusia era o regiune extinsă, creată artificial de Imperiul Rus în secolul al 18-lea, care cuprindea sudul Ucrainei, adică regiunile Herson, Nikolaev, Zaporojie, Donbasul estic și Odesa. Pe lângă asta, Novorusia în istoriografia rusă, cuprinde și părți din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.


