Hoții care au dat lovitura la un schimb valutar din Florești, de negăsit

 Hoții, care au furat duminică dimineața o sumă impunătoare de bani dintr-un schimb valutar din Florești, sunt de negăsit. Responsabili de la Inspectoratul General al Poliție au subliniat că acest caz este în proces de investigație, fără a oferi alte detalii. Nici Procuratura Generală nu oferă deocamdată informații despre acest caz.

Din imaginile video surprinse de camerele de supraveghere și făcute publice de poliție, se vede cum doi indivizi, forțează ușa de la intrare cu o rangă de metal și pătrund în clădire. Ulterior, vine rapid o mașină cu doi agenți de pază, moment în care hoții pleacă în grabă chiar sub ochii celor doi agenți.

Reprezentanții IGP susțin că pe o stradă din apropierea schimbului valutar au fost descoperite un sac și un plic în care era o sumă mare de bani. Conform primelor cercetări, safeul era descuiat în momentul pătrunderii hoților în încăpere, ceea ce înseamnă că aceștia ar fi avut complici la comiterea infracțiunii. Iar suma de bani furată a fost preluată, cu o zi mai devreme, de la o filialǎ din Bălți și depozitatǎ la Florești.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA