Parlamentul European a adoptat o măsură care va permite eurodeputatelor însărcinate sau aflate în concediu de maternitate să voteze prin procură. Schimbarea este considerată esențială pentru participarea lor deplină la procesul legislativ european, transmite Hotnews.ro.
Decizia a fost salutată de eurodeputata franceză Chloe Ridel, care urmează să nască în mai puțin de o lună. Aceasta a spus că „este un adevărat progres”.
Potrivit regulilor actuale, eurodeputatele nu pot vota de la distanță și nici nu pot delega votul în perioada maternității. Situația pe care parlamentarele au criticat-o în repetate rânduri.
„E ca și cum ar trebui să alegi între bebelușul tău și alegătorii tăi”, a spus și eurodeputata Leila Chaibi, care a devenit mamă în 2023. Aceasta a adus în atenție această problemă într-o intervenție virală pe TikTok.
Măsura adoptată, primită cu aplauze în plen, reprezintă doar primul pas. Pentru a intra în vigoare, ea trebuie validată de cele 27 de state membre și ratificată de parlamentele naționale.
Totodată, mai mulți eurodeputați cer ca regulile să fie extinse și pentru tați. Germanul Daniel Freund a povestit că a fost nevoit să aleagă între a vota în Parlament și a fi prezent la nașterea copiilor săi.
„În 2025, deputații nu ar trebui să fie nevoiți să facă această alegere”, a spus Daniel Freund.


