Un bărbat de 38 de ani a murit, după ce a ajuns cu camionul într-un copac. Accidentul s-a produs, aseară, la ieșirea din satul Tabani, raionul Briceni.
Ofițerul de presă al IP Briceni, Svetlana Talpă, ne-a comunicat că șoferul a pierdut controlul asupra volanului, astfel camionul s-a lovit violent într-un copac. În urma impactului, conducătorul auto a decedat la fața locului.
Poliția desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.





