80 de studenți din Republica Moldova vor încerca, timp de trei zile, rolul de deputat european și vor participa la procesul de negocieri și luare a deciziilor din UE în cadrul unui eveniment de simulare „Model EU Moldova”, organizat la Chișinău. Tinerii vor dezbate propuneri legislative reale de pe agenda politicienilor de la Bruxelles, vor propune amendamente, vor negocia și vor vota legi. Pe ordinea de zi a tinerilor eurodeputați figurează subiecte ca reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani și participarea civică a tinerilor, dar și libertatea presei și dezinformarea.
Mihai Gazea este originar din localitatea Molovata Nouă, raionul Dubăsari. În prezent, tânărul își face studiile la Academia de Studii Economice din Moldova. În cadrul dezbaterilor europene acesta este un deputat din grupul Verzilor și are o părere proprie privind soluționarea conflictului transnistrean.
”Cum aș vedea personal rezolvarea conflictului să negocieze Tiraspolul cu Chișinăul și cât mai curând posibil. Fiindcă de 32 de ani, practic s-a înghețat războiul”, Mihai Gazea, student ASEM.
Mihai este unul dintre tinerii care are aspirații europene și speră că va pune și el umărul la integrarea Moldovei în UE.
”Republica Moldova are o perspectivă enormă să intre în Uniunea Europeană. Ea se va dezvolta împreună cu cei 28 de membrii ai Uniunii Europene. În primul rând va crește economia țării. Desigur, avem multe aspecte pe care trebuie să le dezvoLtăm în regiune. Spre exemplu probleme cu industria, probleme cu transportul, probleme cu infrastructura nu corespunde cerințelor europene”, Mihai Gazea, student ASEM.
”Am decis să particip la aceste negocieri pentru a avea un viitor pentru mine mai bun, pentru a mă informa și a deschide noi orizonturi”.
Simularea procesului de negocieri va avea loc la Parlamentul Republicii Moldova. Tinerii au fost încurajați de către președintele Legislativului, Igor Grosu să se implice activ în parcursul european al țării.
”După decizia istorică din 15 decembrie 2023 de lansare a negocierilor, toată lumea trebuie să se mobilizeze și eu foarte mult contez pe voi. Voi spre deosebire de alți conaționali cu memorie instituțională ce a fost acum 30 de ani, voi sunteți liberi de acest trecut, dar trebuie să-l studiați. Eu cred că voi sunteți primii beneficiari, primii ambasadori care pot explica lucrurile acestea într-un limbaj celor de vârsta voastră”, Igor Grosu, președintele Parlamentului.
Tinerii de la Chișinău au fost instruiți de o echipă de experți care lucrează în instituțiile europene de la Bruxelles.
”De fapt, ceea ce facem noi aici este să oferim puțin din viața de la Bruxelles, tinerilor de aici să învețe cum funcționează, ce face un membru al Parlamentului European, cum interacționează cu presa. Avem unii participanți care au rolul de jurnaliști și să dezbată unele subiecte care să fie apropiate de interesele lor, dar prin perspectiva politicienilor de la Bruxelles”, Andrei Șerban, consultant Giz Moldova.
Unii oficiali europeni sunt model pentru tinerii din Republica Moldova.
”Eu o apreciez pe doamna Ursula von der Leyen. Eu cred că a avut un mandat foarte puternic. A adus multe schimbări pozitive pe parcursul activității sale și sper ca să obțină un nou mandat”, Eugeniu Zubco, student ASEM.
”Reprezint al treilea cel mai mare grup politic în cadrul Parlamentului European este Renew Europe și reprezint statul român. Acest grup este pro pentru susținerea votului de la 16 ani. Și eu sunt pentru aceasta, deoarece în era digitalizării tinerii au un număr mult mai mare de implicare și aceștia sunt capabili la unele alegeri ferme și corecte”, Vlada Șimon, studentă USM.
„Model EU Moldova” este organizat cu suportul financiar al UE și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.
”Veți înțelege cum funcționează comunitatea noastră din care sper să faceți parte și voi într-o bună zi. Implicarea voastră activă în astfel de inițiative demonstrează că sunteți pregătiți să vă asumați responsabilitatea pentru modelarea viitorului Republicii Moldovei”, Janis Mazeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova.
”Este o ocazie excelentă de a dezvolta abilități care te ajută și care interesează din punct de vedere personal și profesional. Cred, și sunt foarte optimist în această privință, că veți merge dincolo de un simplu exercițiu de învățare a informațiilor, că este mult mai mult decât doar exersarea abilităților de negociere sau abilităților lingvistice”, Peter Buschmann, șef adjunct al Ambasadei Germaniei în Republica Moldova.
În prima zi de negocieri cei peste 80 de tineri au avut o întrevedere și cu președinta Maia Sandu, cu care au discutat despre viitorul european al Republicii Moldova.