Scandal și haos în avionul cu destinația „Londra–Chișinău”. Un cetățean moldovean de 36 de ani, aflat în stare de ebrietate, a perturbat grav ordinea publică pe parcursul zborului. Acesta a avut un comportament agresiv față de pasageri și echipajul de bord, inclusiv în timpul manevrelor de aterizare.
Incidentul a avut loc duminică, 15 decembrie, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Totodată, IGPF comunică că, cu o zi mai devreme, pe 14 decembrie, doi cetățeni moldoveni, pasageri ai cursei „Dublin–Chișinău”, au provocat un conflict cu angajații Poliției de Frontieră, folosind un limbaj injurios și tulburând ordinea publică.
IGPF precizează că, întrucât ambele incidente au implicat comportamente agresive din partea pasagerilor, faptele au impus intervenția fermă a polițiștilor de frontieră.
În context, instituția a emis un comunicat prin care a declarat că nu tolerează comportamentele agresive.
„Orice manifestare agresivă sau refuz de a respecta cerințele legale va atrage măsuri ferme, inclusiv sancțiuni penale”, au declarat reprezentanții IGPF.