Zece judecători din țară și-au depus cererile de demisie. Este vorba despre magistrații care ar urma să nu promoveze evaluarea externă, adică vetting-ul. Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze subiectul în cadrul ședinței din data de 3 iunie.
Printre magistrații care și-au depus cererea de demisie se numără Nicolae Șova și Vitalie Strana. Cei doi activează în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Central. De asemenea, e vorba de magistrați ai judecătoriilor Hâncești, Strășeni, Drochia, Rezina, dar și Criuleni.
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat că, din cei 24 de conducători de instanțe notificați, 14 au transmis, în termenul prevăzut de lege, declarația pentru ultimii 5 ani și chestionarul de etică, completarea acestor documente fiind obligatorie pentru continuarea procesului de verificare.