Zilele Filmului Românesc aduc la Chișinău cele mai noi producții din România

Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc a fost lansată oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Evenimentul a reunit organizatori, parteneri și cineaști de pe ambele maluri ale Prutului. Biletele pentru majoritatea proiecțiilor s-au epuizat în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare online.

Ediția din acest an aduce un program amplu. Vor fi cele mai noi filme românești, secțiuni dedicate unor regizori cunoscuți și o platformă nouă pentru colaborări între cineaști din România și Republica Moldova.

Publicul va putea urmări filme semnate de Radu Jude, Tudor Giurgiu și Igor Cobileanski.

Printre parteneri se numără Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” și Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Directorul festivalului, Dumitru Grosei, spune că interesul publicului este mare.

„Anul acesta, pe lângă un program bogat, lansăm și secțiunea industrială LitFilm, prin care ne dorim să contribuim concret la viitorul cinematografiei de aici. Interesul enorm ne onorează și, în același timp, ne arată nevoia stringentă de spații culturale adecvate.”

Valentina Iusuphodjaev, directoarea CNC, a remarcat că festivalul consolidează legăturile culturale dintre cele două țări.

„O identitate nu se clădește doar pe apă și pământ, ci pe povești, imagini și memorie, iar filmul românesc este despre identitatea noastră națională și europeană”.

Zilele Filmului Românesc la Chișinău este un eveniment cinematografic anual, inițiat în 2014.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA