În semn de recunoștință pentru maestrul Eugen Doga, Republica Moldova și-a coborât drapelele în bernă. Drapelul de Stat de pe clădirea Parlamentului a fost coborât în bernă, iar cele din fața instituției au fost legate cu panglici de doliu. Gesturi de solidaritate au venit și din partea partenerilor externi.
Gesturi de solidaritate au venit și din partea partenerilor externi. Ambasada Uniunii Europene la Chișinău a coborât drapelul și a transmis un mesaj de compasiune.
„În zi de doliu pentru toată Moldova, am coborât drapelul la sediul UE din Chișinău, în semn de profund regret pentru trecerea în neființă a marelui compozitor moldovean, Eugen Doga. Transmitem sincere condoleanțe familiei marelui artist, devenit o legendă a muzicii și a țării. ”
Prin decretul semnat de președinta Maia Sandu, ziua de 5 iunie a fost declarată zi de doliu național. Decizia se aplică în toate localitățile țării, dar și în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din străinătate.