Ucraina este pregătită să răspundă în mod similar, dacă Rusia încetează atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. Declarația a fost făcută vineri de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în contextul loviturilor care au lăsat capitala Kiev fără electricitate și încălzire.
Zelenski a precizat însă că nu există un armistițiu oficial între Ucraina și Rusia. Potrivit lui, inițiativa aparține Statelor Unite și nu a existat niciun acord direct sau dialog bilateral cu Moscova pe acest subiect.
„Dacă Rusia nu atacă infrastructura noastră energetică, nici noi nu o vom ataca pe a lor”, a declarat liderul de la Kiev.
Președintele ucrainean s-a arătat sceptic față de afirmațiile potrivit cărora Vladimir Putin ar fi acceptat să suspende atacurile asupra infrastructurii energetice timp de o săptămână, așa cum a anunțat joi președintele SUA, Donald Trump.
Totodată, Zelenski a comentat informațiile potrivit cărora ar fi fost invitat la Moscova pentru negocieri. El a declarat că este deschis oricărui format de discuții, dar a exclus categoric o întâlnire la Moscova sau în Belarus.
„Este absolut imposibil pentru mine să mă întâlnesc cu Putin la Moscova. Ar fi la fel ca o întâlnire la Kiev”, a spus Zelenski.
Liderul ucrainean a confirmat că ideea unei pauze a atacurilor asupra infrastructurii energetice a fost discutată în cadrul negocierilor de pace de la Abu Dhabi, la inițiativa Statelor Unite. Următoarea rundă de discuții, programată inițial pentru acest weekend în Emiratele Arabe Unite, ar putea fi amânată sau mutată.
Între timp, autoritățile ucrainene au anunțat că Rusia a lansat, în noaptea de joi spre vineri, o rachetă balistică și peste 100 de drone asupra Ucrainei. Atacurile au vizat în special regiuni din apropierea frontului, fără a fi raportate lovituri directe asupra infrastructurii energetice.


