Sursa: dnyuz.com

Zelenski promite că va reconstrui spitalul de copii din Kiev devastat de un bombardament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va reconstrui spitalul de copii din Kiev care a fost grav avariat într-un atac cu rachete rusesc la începutul acestei săptămâni, relatează Agerpres.

Circa 100 de milioane de grivne (aproximativ 2,45 milioane de dolari) au fost deja alocate pentru a sprijini spitalul, iar alte 300 de milioane de grivne urmează să fie alocate în acelaşi scop, a afirmat Zelenski într-un mesaj video.

El a promis ajutor tuturor familiilor ale căror rude au fost ucise sau rănite în atac.

În Kiev a fost marţi zi de doliu în memoria celor ucişi la acest spital.

Lovitura asupra spitalului de copii de la Kiev a făcut parte dintr-un val de atacuri cu rachete lansat luni asupra teritoriului Ucrainei, care s-a soldat cu peste 40 de morţi şi mai mult de 100 de răniţi.

Bombardamentul care a vizat spitalul de copii din Kiev şi zona înconjurătoare, în care mai multe persoane au fost ucise, a provocat indignare la nivel internaţional şi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.

Moscova a respins acuzaţiile Ucrainei şi a afirmat că o rachetă rătăcită provenită de la antiaeriana ucraineană a avariat spitalul.

Kievul încearcă să exploateze tragedia pentru a coincide cu participarea lui Zelenski la summitul NATO de la Washington, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Marţi, ţările NATO au anunţat la Washington că mai multe sisteme de apărare antiaeriană vor fi livrate Ucrainei.

Zelenski, care participă şi el la summit, a declarat că sistemele de apărare antiaeriană vor ajuta la prevenirea tipului de „atac brutal” care a lovit spitalul de copii din Kiev.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA