Mai mulți bărbați, cetățeni ai Ucrainei, 42 la număr, au fost prinși de grănicerii ucraineni în apropiere de frontiera controlată de regimul separatist de la Tiraspol. Aceștia ar fi încercat să fugă de război, scrie presa ucraineană.
Bărbații au fost descoperiți în remorca unui camion de model Kamaz. Sursa mai scrie că fiecare dintre ei ar fi achitat sume ce variau între șase și opt mii de dolari, doar pentru a fi ajutați să travreseze frontiera pentru a ajunge în țara noastră sau în țările Uniunii Europene.
Alți șaisprezece ucraineni au fost depistați într-un camion frigorific plin cu carne de vită care se îndrepta spre țara noastră. Astfel, bărbații ar fi intenționat să scape de înrolare. Potrivit poliției din Ucraina, fiecare dintre dezertori ar fi urmat să achite de asemenea între șase și opt mii de dolari celor doi șoferi ai mijlocului de transport.
Șaisprezece ucraineni au fost depistați într-un camion frigorific plin cu carne de vită care se îndrepta spre țara noastră. Astfel, bărbații ar fi intenționat să scape de înrolare. Potrivit poliției din Ucraina, fiecare dintre dezertori ar fi urmat să achite între șase și opt mii de dolari celor doi șoferi ai mijlocului de transport.
Cetățenii ucraineni au declarat că urmau să-și legalizeze intrarea în Moldova prin aplicarea în pașaport a ștampilei în schimbul a două mii de euro de la fiecare. Poliția ucraineană a confiscat vehiculul, marfa și telefoanele celor doi șoferi ai camionului, care riscă până la nouă ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați.
Poliția de Frontieră a declarat pentru ONE TV că, în cazul în care autoritățile din Ucraina vor semnala autoritățile moldovenești despre implicarea unor complici din Republica Moldova în acest caz, instituția va demara cercetări pentru identificarea și retinerea acestora, inclusiv pentru destructurarea eventualelor grupări criminale implicate în migrația ilegală.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a estimat că, de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 23 de mii de bărbați ucraineni au intrat ilegal în țara noastră, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei.