Agricultorii au blocat drumul care duce spre vama Leușeni. Zeci de tractoare au staționat în apropiere de frontiera Leușeni- Albița. Fermierii prezenți la protest spun că vor să discute cu autoritățile.
”Nu plecăm până ei nu vor veni la discuții cu noi”, a spus unul din protestatari.
”Nu ne rămâne altceva decât să protestăm. Noi am solicitat de nenumărate ori întrevederi, am propus și soluții. Nu am fost auziți. Din păcate suntem nevoiți, în disperare, să recurgem la asemenea măsuri”, a menționat un alt fermier.
Niciun reprezentant al Guvernului nu a venit cu o reacție, deocamdată.
”În această situație, recomandăm călătorilor să opteze din timp pentru alternativele disponibile, cum ar fi: PTF Sculeni, PTF Costești sau PTF Leova-Bumbăta, pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri”.
Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a menționat că agricultorii care au avut de suferit în urma secetei din vara anului trecut, vor primi bani. De altfel, Guvernul a decis alocarea a 50 de milioane de lei, din Fondul de intervenție, pentru a sprijini fermierii care au suferit pierderi, în urma calamităților din 2023.