Zeci de moldoveni, aduși ilegal în Italia și forțați să lucreze în condiții inumane în fermele de pepeni și dovleci 

Zeci de cetățeni moldoveni erau recrutați, aduși ilegal în Italia cu documente false și forțați să lucreze în condiții inumane, relatează Gazzetta di Mantova, citează Rotalianul. Conaționalii erau puși să muncească la greu în fermele de pepeni și dovleci din nordul Italiei. Conform anchetatorilor, recrutorii le schimbau naționalitatea în „română” sau „bulgară” pentru a ocoli cotele legale de muncă impuse de legea italiană.

Ajunși pe câmpurile din provincia Mantova, moldovenii erau supuși unor ture epuizante de până la 16 ore pe zi, sub supraveghere permanentă și primeau salarii foarte mici. Ei erau obligați să plătească chirie pentru adăposturi insalubre puse la dispoziție de patroni. Cei care îndrăzneau să se plângă riscau să fie concediați și trimiși înapoi în țară.

În urma unei anchete desfășurate pe parcursul unui an, doi antreprenori italieni, un bărbat de 39 de ani și altul de 56 de ani, au fost puși sub acuzare pentru că au angajat și exploatat peste 50 de lucrători fără acte. Primul a fost plasat în arest la domiciliu, iar cel de‑al doilea are interdicție de a pătrunde în provincia Mantova.

Investigațiile au arătat că cei doi patroni lucrau împreună cu doi moldoveni, care aduceau muncitorii clandestin în Italia. Îi coordonau pe câmpuri și îi transferau între diferite ferme în schimbul unor sume de bani.

Cei doi recrutori moldoveni au fost arestați pe 14 octombrie. Anchetatorii susțin că patronii italieni erau clienții lor principali.

În acest dosar, procurorii au folosit măsuri preventive pentru a opri exploatarea și pentru a proteja lucrătorii.

Ancheta a fost coordonată de carabinierii din Mantova, împreună cu Inspectoratul de Muncă și Europol.

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA