News.ro

Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India

Cel puţin 10 nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, scrie News.ro.

„Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri seară, Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh. „Şapte cadavre au fost identificate. Trei cadavre nu au fost încă identificate”.

Alţi 16 nou-născuţi sunt în stare critică în urma incendiului, potrivit ziarului indian Times Now.

 

Imaginile difuzate la televizor au arătat paturi și pereți arși în interiorul secției afectate de incendiu, în timp ce familii îngrijorate așteptau nerăbdătoare în fața spitalului.

Personalul medical administra perfuzii bebelușilor supraviețuitori, toți având doar câteva zile, întinși unul lângă altul pe un alt pat de spital.

Postul NDTV a raportat că, la momentul izbucnirii incendiului, în unitatea de terapie intensivă neonatală se aflau 54 de copii. Premierul indian, Narendra Modi, a calificat tragedia drept „sfâșietoare” într-un mesaj postat pe X, exprimând condoleanțe profunde familiilor îndoliate. „Mă rog ca Dumnezeu să le ofere puterea de a trece peste această pierdere imensă”, a transmis el.

Incendiile rămân frecvente în India, fiind cauzate de practici de construcție necorespunzătoare, supraaglomerare și nerespectarea normelor de siguranță.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA