Pentru alegătorii care au optat să voteze prin corespondență, procesul de recepționare a plicurilor cu buletinele de vot pentru turul întâi și referendumul republican constituțional s-a încheiat ieri, 17 octombrie, ora 18.00, țărilor gazdă.
Plicurile care sunt recepționate peste acest interval, vor fi declarate nevalabile.
Anunțul a fost făcut de Angela Caraman, șefa Comisiei Electorale Centrale.
Totodată, Angela Caraman a explicat cum va avea loc recepționarea plicurilor, în cazul în care va avea loc turul II al legerilor prezidențiale.
„Începerea recepționării acestora va avea loc după ce CEC, în cazul în care va fi turul II, va anunța cei doi candidați care vor merge în turul II. Din acel moment, pot fi recepționate plicurile pentru turul II”, a menționat șefa CEC.
Șefa CEC a mai spus că până în prezent, diferența dintre plicurile expediate și cele recepționat este de circa 400.
„În total au fost expediate 1.808 și am recepționat peste 1.000, mai exact 1.344. Diferența e de 400 și ceva de plicuri”, a precizat Caraman.
Votul prin corespondență este aplicabil cetățenilor Republicii Moldova, cu drept de vot, care se află în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suediei, Islanda sau Finlanda.
Amintim că anterior CEC a anunțat că pentru referendum nu va fi turul doi. Pentru ca referendumul republican constituțional să fie declarat valabil, trebuie să participe cel puțin o treime din persoanele înscrise în listele electorale. Legea se consideră adoptată dacă majoritatea cetățenilor care au participat la referendum votează în favoarea acesteia.
Scrutinul pentru alegerea președintelui va fi declarat valabil dacă la el participă cel puţin o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Candidatul care obţine majoritatea voturilor valabil exprimate este declarat ales. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se organizează un al doilea tur de scrutin, după două săptămâni, la care participă primii doi candidaţi cu cele mai multe voturi din primul tur.