Parlamentarii și-au dat votul pentru aplicarea moratoriului timp de un an asupra executării bunurilor fermierilor afectați de secetă în perioada anilor 2024–2025 și care au datorii la bănci. Acesta mai prevede moratoriu pentru calcularea dobânzilor și penalităților, precum și posibilitatea folosirii bunurilor agricole sechestrate în procesul de producție. Producția obținută va putea fi valorificată pentru achitarea datoriilor față de creditori.
Moratoriul pentru o perioadă de 12 luni va viza fermierii micro și mici, fidejusorii și membrii gospodăriilor țărănești, precum și alte persoane care răspund solidar pentru obligațiile fermierului debitor.
„Pe durata moratoriului, vor fi suspendate măsurile de executare silită asupra bunurilor fermierilor, precum și calcularea dobânzilor și penalităților. De asemenea, fermierii vor putea utiliza bunurile agricole sechestrate în procesul de producție, iar producția obținută va putea fi valorificată pentru achitarea datoriilor față de creditori. Pentru a beneficia de aceste prevederi, fermierii trebuie să întrunească cumulativ o serie de condiții. Aceștia trebuie să fie încadrați în categoria fermierilor micro sau mici, să nu se afle în procedură de faliment sau lichidare și să nu fie incluși în lista de interdicție a subiecților subvenționării Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură. De asemenea, fermierii trebuie să dețină sau să gestioneze terenuri agricole cu o suprafață totală de cel mult 1.800 de hectare. Beneficiari ai moratoriului vor fi și fermierii ale căror culturi agricole au suferit pierderi de cel puțin 40% din cauza situațiilor excepționale cu caracter natural în perioada 2024–2025, pierderi constatate printr-un act oficial. Totodată, datoriile restante trebuie să rezulte din contracte de credit, împrumut, leasing, furnizare de inputuri sau prestări de servicii destinate activităților agricole, inclusiv investiții în exploatațiile agricole, încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii”, au detaliat responsabilii Parlamentului.
Pe durata moratoriului, agricultorii datornici vor avea și anumite obligații, printre care să mențină bunurile agricole în stare funcțională, să nu le înstrăineze, să nu le folosească drept garanții și să permită verificarea acestora de către executorul judecătoresc, informând autoritățile competente despre orice incident care ar putea afecta integritatea sau valoarea bunurilor.
Proiectul de lege a fost elaborat de deputații Alexandr Trubca, Iurie Levinschi, Serghei Ivanov și Valeriu Robu, deputații subliniind că „aceste prevederi vor oferi fermierilor posibilitatea să-și continue activitatea și să genereze venituri necesare achitării datoriilor, fără a fi supuși presiunii executărilor silite. În lipsa unor măsuri urgente, aceștia riscă falimentul și pierderea exploatațiilor agricole, ceea ce ar genera consecințe sociale și economice majore pentru mediul rural”.
Proiectul de lege a fost votat în prima lectură și urmează să fie examinat în lectura a doua în plenul Parlamentului.
Mai mulți fermieri au protestat miercuri, 12 decembrie, în fața Guvernului, chiar în timp ce Cabinetul de miniștri se afla în ședință. Agricultorii, toți din sudul țării, care au afirmat că sunt cei mai afectați de seceta din ultimii ani, au cerut măsuri urgente din partea statului, printre care un moratoriu la executările silite, rambursarea TVA-ului și a accizelor. De cealaltă parte, autoritățile au menționat atunci că lucrează la identificarea unor soluții.


