Voronin refuză să deschidă prima ședință a noului Parlament. Cine l-ar putea înlocui

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că nu va deschide prima ședință a noului Parlament, deși, potrivit tradiției, acest rol îi revine celui mai vârstnic deputat. Comunistul afirmă că actualul Legislativ „nu reflectă voința reală a poporului”.

„Există tradiții, există regulament, dar există și demnitate politică. Și nu-mi permit să ocup nici măcar pentru câteva minute scaunul de președinte al Parlamentului”, a declarat fostul șef de stat.

Legislația prevede că prima ședință de Parlament e prezidată de cel mai în vârstă deputat. Dacă acesta nu poate/nu dorește, atribuția îi revine următorului ca vârstă dintre deputații prezenți. Potrivit listei deputaților aleși, după Vladimir Voronin (1941) urmează Nicolae Botgros (n. 1953).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA