Volumul necesar de energie electrică, acoperit integral pentru zilele de 3 și 4 ianuarie

Consumul de energie electrică pentru malul drept a fost asigurat la nivelul necesar pentru 3 ianuarie, potrivit informațiilor Celulei de criză de la Guvern. Pentru ziua de 4 ianuarie, la hotarul cu România a fost rezervată capacitatea comercială suficientă pentru a acoperi necesarul de consum.

Pentru 3 ianuarie, consumul de energie electrică pentru malul drept a crescut cu 8,3% față de ziua precedentă, fiind acoperit integral în baza contractelor comerciale.

Pe malul stâng, în seara zilei de ieri, au fost efectuate deconectări în evantai, pe întreg teritoriul regiunii. Din cauza supraîncărcării rețelei, au fost raportate avarii în rețea, fiind afectați peste 3 mii de consumatori.

Autoritățile centrale țin legătura constantă cu primarii localităților vizate de deconectări pentru schimb de informații despre situația din regiune și sunt gata să ofere ajutor.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA