Vladimir Andronachi, eliberat din izolator după o greșeală procedurală a procurorului

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi scapă de izolator și este eliberat sub control judiciar, în dosarul în care este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Decizia a fost luată de către magistrații Curții de Apel Centru. Instanța a anulat demersul de prelungire a arestului preventiv. Potrivit judecătorilor, solicitarea procurorului în acest sens a fost respinsă pentru că a fost depusă prea târziu, peste termenul legal.

Într-un comunicat, Curtea de Apel Centru mai precizează că legea obligă procurorul să ceară prelungirea arestului cu cel puțin 5 zile înainte de expirare, iar termenul nu poate fi restabilit.  Curtea subliniază că acuzatorul de stat avea mai multe opțiuni legale ca să evite această situație, dar nu le-a folosit. Din acest motiv, Andronachi a fost eliberat din arest. Totodată, Curtea de Apel a sesizat Inspecția procurorilor și Inspecția judiciară pentru verificarea abaterilor admise de procuror și judecătorul de instrucție.

Vladimir Andronachi figurează în mai multe dosare penale. E vorba inclusiv de ”Frauda bancară”, dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte și ”Metalferos”. El a fugit din țară în 2019, după ce PDM a pierdut puterea. Vladimir Andronachi a fost reținut pentru prima dată în noiembrie 2022, fiind bănuit de escrocherie în proporții deosebit de mari, comisă în interesul unei organizații criminale și al lui Vladimir Plahotniuc. Pe 2 septembrie 2025, el a fost reținut din nou. De această dată într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Până acum, Andronachi s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul numărul 13 din Chișinău.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA