Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, respinge acuzațiile potrivit cărora instituția pe care o conduce ar fi încercat să mușamalizeze incidentul cu focurile de armă din incinta Inspectoratului de Poliție Centru. În cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, Cernăuțeanu a declarat că au fost făcut imediat toate procedurile legale. Mai exact, a fost informată Procuratura Generală și inițiată o anchetă internă pentru a investiga toate circumstanțele.
Șeful IGP, Viorel Cernăuțean, a subliniat că nu a negat niciodată existența incidentului armat, dar a recunoscut că a întârziat cu informarea publică. El a menționat că a aflat despre împușcătură chiar în ziua în care s-a întâmplat totul.
”Imediat cum mi-a fost raportat mie, am raportat și eu ierarhic superior. Tot atunci am dispus inițierea unei anchete de serviciu. Iar ca să excludem orice risc și orice interpretare, am solicitat Procuraturii de a interveni și de a examina acest caz. Ca să nu fim noi cei acuzați de mușamalizare sau de imixtiune în acest proces. Cu siguranță lucrurile putea fi redate altfel public.”, a spus Cernăuțeanu.
Totodată, șeful Poliției Național a declarat că cei implicați în acest caz au fost concediați din motive disciplinare.
” În ancheta de serviciu, care a fost finalizată deja, și pot prezenta procedura administrativă pe caz, este constatarea încălcării acestor persoane ca acțiune în procesul respectiv. Vă asigur că nu am avut niciun interes să mușamalizez, dacă aveam, la ziua de vineri, nu informam urgent Procuratura și nu porneam procedura disciplinară. ”, a mai precizat Cernăuțeanu.
Amintim că, incidentul a avut loc pe 19 decembrie, chiar de Ziua Poliției, în incinta Inspectoratului de Poliție Centru, unde au fost trase mai multe focuri de armă, în circumstanțe neclare. Potrivit Poliției, au fost trase trei focuri din arma personală a unui polițist, pe care acesta o deținea legal. În urma incidentului, șeful Inspectoratului de Poliție Centru, un adjunct și polițistul implicat au fost concediați. Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a declarat anterior că focurile de armă trase de Ziua Poliției ar fi fost cauzate de o defecțiune a armei. Ea a evitat să ofere alte detalii despre acest caz, soldat cu demiteri.


