Viitorul după BAC: Tot mai mulți tineri aleg între Moldova și străinătate

Să rămână acasă sau să plece peste hotare pentru a obține o diplomă, este alegerea pe care mii de absolvenți din Republica Moldova trebuie să o facă în această vară. În timp ce unii caută oportunități de a obține o bursă la una dintre universitățile europene, alții își văd viitorul în instituțiile de învățământ superior din țară. Potrivit Ministerului Educației, anul trecut, datorită campaniei „Învață în Moldova”, șase din zece absolvenți au ales să-și continue studiile acasă.

 

În pofida exodului continuu al tinerilor, tot mai mulți absolvenți optează pentru universitățile din Republica Moldova. Elevii din clasele a XII-a spun că, în ultimii ani, sistemul educațional din țară s-a schimbat semnificativ în bine și că își văd viitorul aici, acasă.

”Ma gandesc sa raman in Moldova mai degraba. Eu consider si aici sunt locuri bune unde poți lucra, oferă bune posibilități și aici. Nu numaidecat sa ne ducem undeva cand totul este acasa.”

”Sunt pentru studiile de aici, la universitățile noastre, pentru că avem instituții bune și profesori foarte buni. ”

Pe de altă parte, unii absolvenți continuă să ia în calcul studiile în Europa, considerând că universitățile din străinătate oferă oportunități mai atractive pentru dezvoltarea profesională.

”Plec peste hotare, in Napol. O alegere proprie pentru un viitor mai bun poate o sa ma intorc peste un timp ca un specialist bine dezvoltat. Sunt studii bune dar nu atat de bune sa poate sa compara cu tari europene.”

”Ma gandesc inca.  S-o dezvoltat foarte tare educatia in Moldova ultimii ani si nu vad sensu sa te duci in Romania, mai bime te duci in Germania, Franta decat in Romania, mai bine stai pe loc.  Ma gandesc la drept la USM.”

Sprijin pentru absolvenții care intenționează să-și continue studiile în Republica Moldova oferă și o organizație neguvernamentală. Programul este destinat elevilor din clasele liceale, în special celor proveniți din familii social-vulnerabile, și îi poate ajuta pe tineri să aleagă să studieze în țară.

”Aсeasta bursa i-ar motiva pe cei care nu-si permit neaparat sa achita taxa de scolarizare pentru primii ani de studii si sa continua studii la noi in tara, sa nu aleaga sa duca la lucru sau sa invete in alte tari. Bursa Rotary 2026 este destinata elevilor cuprinsi clasele intre 10-12, destinata pentru cei care vor sa faca studii la Moldova, fii liceale sau universitare si este destinata mai ales celor care provin din familii social-vulnerabile,” a spus Alexandru Siviroveanu, președintele unei organizații neguvernamentale.

Pentru a atrage un număr mai mare de candidați la universitățile din Republica Moldova, Ministerul Educației desfășoară pentru al doilea an consecutiv campania „Învață în Moldova”. Secretarul de stat responsabil de învățământul superior, Adriana Cazacu, susține că au fost realizate un șir de investiții în sistemul educațional.

”S-o investit circa 600 milioane de lei in modernizarea infrastructurei universitare, sau renovat blocul de studii , s-au renovat si se renoveaza camine, se doteaza cu echipament de ultima generatie, laboratoare, se dezvolta noie programe de studii.”, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

Sunt prevăzute stimulente suplimentare pentru studenții care aleg domeniile STEAM, precum și pentru cei care optează pentru specializări din sfera științelor educației. În cazul viitorilor pedagogi, bursele au fost dublate în acest an.

”Punem accent si pe internationalizarea studiilor dezvoltam programe in limba engleza si in alte limbi de circulatie internatională”, a mai precizat Adriana Cazacu, secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit Ministerului Educației, în 2025 la studii superioare de licență au fost admiși 17.346 de studenți, comparativ cu 16.345 în 2024.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA