La nivel național va fi lansată o campanie împotriva bullying-ului, având ca scop crearea unui mediu educațional sigur și incluziv pentru toți elevii. Această inițiativă face parte dintr-un plan amplu de combatere a violenței în școli și de creare a unui sistem educațional incluziv, sigur și adaptat nevoilor fiecărui copil.
„Educația este pentru toți, iar sistemul nostru trebuie să fie unul incluziv, răspunzând nevoilor fiecărui copil. Ministerul își asumă angajamentul de a sprijini elevii din medii defavorizate, de a asigura accesul la servicii de consiliere psihologică și de a crea un mediu sigur, fără bullying sau discriminare. Bunăstarea fizică și emoțională a copiilor este fundamentul pe care se clădește succesul lor educațional și personal”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În acest an, Ministerul Educației și Cercetării anunță că începând cu luna septembrie a acestui an, elevii claselor V-IX vor beneficia de alimentație gratuită în majoritatea școlilor.
În paralel, sprijinul pentru copiii cu dizabilități va fi consolidat prin dezvoltarea echipelor mobile de specialiști și integrarea a trei școli-pilot pregătite să integreze copii cu dizabilități severe.
Și grădinițele vor beneficia de un sprijin suplimentar, odată cu introducerea funcțiilor de psihologi, logopezi și cadre didactice de sprijin în statele de personal.