Cea mai mare realizare în 2023 a fost pentru Moldova câștigarea bătăliei pentru securitatea energetică. De această părere este ministrul Energiei, Victor Parlicov. În cadrul unui interviu de bilanț oferit pentru ONE TV, Parlicov a menționat că și sumele din facturi sunt cu mult mai mici decât iarna trecută, iar în viitor acestea vor mai scădea.
– Domnule Parlicov, în anul 2023 pe domeniul energiei ce succese s-au înregistrat?
– ”Dacă țineți minte am început anul cu senzația de criză, de frică că o să înghețăm. Pentru prima oară am început să procurăm volume de gaze pentru malul drept nu de la Gazprom. Era o senzație de anxietate, lumea nu știa la ce să se aștepte, plus mai aveam cele mai mari prețuri din istorie. Spre sfârșitul acestui an, în primul rând ne-am convins că putem funcționa. 01:02 În mare parte bătălia pentru securitatea energetică noi am câștigat-o. Noi am demonstrat că putem să ne asigurăm cu gaze, putem să ne asigurăm cu energie electrică chiar dacă există anumite acțiuni de șantaj din partea Federației Ruse. Ce aș mai menționa eu dincolo de faptul că s-au calmat piețele internaționale, au scăzut prețurile la energie. În acest sezon rece noi intrăm cam de vreo 40 la sută mai joase la gaze, cam vreo 20 la sută mai joase la energia termică, 30 la sută mai joase la energia electrică. Noi încet, încet ne apropiem de o normalitate ce ține de prețuri. Noi ne dorim să fie prețurile și mai mici în special la gaze. Am avut o perioadă în care panica de anul trecut a făcut ca să facem stocuri de gaze mai mari decât am avut nevoie și într-un fel ne-a tras în sus, plus s-au mai acumulat pe parcurs devieri tarifare în tarife și au pus presiune pe tarife și noi chiar dacă ne-am fi dorit să fie prețul la gaz și mai jos la moment ne bucurăm de ceea ce este și încercăm să reducem în anul în care vine pentru că toate tendițele demonstrează că prețurile au o pantă de scădere și nu văd o temei pentru creșterea prețurilor, dimpotrivă prețurile merg în jos. Continuă proiectele de infrastructură începute anterior și ne angajăm în noi proiecte, în special ce ține de interconexiune. Linia Vulcănești-Chișinău, mai avem alocați deja pentru linia Bălți-Suceava. Acum se lucrează cu partea română la o a treia interconexiune. Din Republica Moldova va pleca de la stația Strășeni și să vedem unde să ne interconectăm cu sistemul român. Cea mai devreme probabil că va fi linia Vulcănești-Chișinău ea va fi gata la sfârșitul anului 2025. Celelalte linii vor fi gata în 2028. Am finalizat exercițiul cela care era masiv legat de auditul datoriilor Moldovagaz față de Gazprom și ne-am formulat poziția în raport cu aceste datorii pentru viitor. Avem o pregătire cu mult mai bună ne putem permite această diversificarea a surselor de furnizare atât de gaze cât și de energie electrică. Avem o poziție mult mai bună la negocieri înclusiv în raport cu Gazprom. Eu cred că principalul lucru care s-a întâmplat anul acesta noi am aprobat crearea Centrului de energie durabilă, care va deveni principalul instrument de finanțare a programelor de eficiență energetică la nivel național. Așa cum am vorbit și cu alte ocazii nu contează cât costă un metru cub de gaze dacă peste 50 la sută din energie noi defapt o irosim. Mai mult din jumătate din căldură care ajunge la noi în apartament este irosită”.
– Acesta a fost și motivul pentru care s-a creat acest centru?
– ”Exact. Centrul de energie durabilă noi îl vedem ca principalul instrument financiar care să creeze programe de finanțare a investițiilor în eficiență energetică atât pentru clădirile publice, dar pe ce vrem să ne focusăm în anul 2024 este lansarea unui program pentru consumatorii rezidențiali. Consumatorii care vor să investească în îmbunătățirea performanțelor propriilor locuințe se să poată benefia de suport din partea statului. Și la prima etapă noi vedem asta ca un grant cu o contribuție directă din buget și din partea dotatorilor pentru asemenea programe. Între timp pornim discuția cu Banca Națională pentru a crea bani lungi. Pentru a crea finanțare pentru asemnea investiții. Investițiile în eficiență energetică să-i spunem așa farmecul lor este că ele se recuperează din economie. Ceea ce vrem noi să facem este să declanșăm investiții masive în eficiența energetică a clădirilor noastre și a blocurilor de locuit, a caselor individuale și să rambursăm aceste credite în contul banilor economisiți la facturile pe energie. Și asta este esența acestor mecanisme, deasta vrem să avem băncile la bord, să le avem în acestă barcă pentrucă atâta timp cât finanțarea din sectorul bancar pentru eficiența în energetică va fi suficient de scurtă consumatorii vor ezita să investească dacă nu va fi o subvenție directă din partea statului. Ceea ce vrem să obținem este să obșinem finanțare lungă și atunci ne vom focusa pe niște instrumente de facilitare mai țintite. Cu mai puțini bani publici să mobilizăm mai multe investiții private”.
– Câți bani au fost alocați din bugetul de stat în domeniul energiei?
– ”Pentru anul viitor noi prevedem alocarea banilor din așa numita schemă de obligație în domeniul energetice. În prețurile la energie va fi introdus un cuantum la un preț per kilowatt ora bani care vor merge contrizorial și din care vor fi finanțate acele programe în eficiență energetică”.
– Anul acesta piața gazelor din Republica Moldova a fost liberalizată. Câte companii sunt înregistrate în prezent?
– ”Noi vrem o piață liberalizată, dar pe această piață liberalizată trebuie să existe niște condiții normale pentru toți și piața liberă asta nu înseamnă că prețul reglementat este mai jos de piață și toți vin pe piață liberă și furnizori pe piață liberă dispar, dar când prețul este reglementat este mai sus decât condițiile pieții atunci apar furnizori și fură o parte din consumatori și lasă la ceilalți consumatori să le achite devierile tarifare. Noi am făcut un pic de ordine în toată chestia asta și sperăm ca pe viitor aceste probleme să nu mai existe. Sunt patru companii care sunt pe piața liberă care de facto livrează gaze”.
– În Republica Moldova de unde vin gazele naturale?
– ”Din decembrie anul trecut pe malul drept noi am procurat gaz de pe piața europeană. În unele cazuri noi știm care este proveniența acestor gaze, dar în unele gaze noi nici nu cunoaștem. Vreau să menționez că noi am procurat gaze doar de pe piața europeană și noi am procurat aceste gaze mai ieftin decât cu prețurile pe care le-am avut în contract cu Gazprom. Că au fost gaze acolo de proviniență rusească eu nu pot să exclud. O parte din țările UE au importă gaze din Federația Rusă. Nu bag mâna în foc că gazele pe care le-am procurat nu este nicio moleculă de gaz rusesc. Dar este mai ieftin decât în contractul de la Gazprom”.