VIDEO Val de șoferi băuți, depistați pe drumurile din Strășeni și Orhei. Conduceau automobile, biciclete și căruțe

Mai mulți bărbați care conduceau sub influența alcoolului au fost surprinși pe drumurile publice de agenții de patrulare. Printre făptași se numără șoferi de autoturisme, motocultoare, biciclete și căruțași.

În raionul Strășeni, polițiștii au tras pe dreapta patru bărbați care, fiind în stare de ebrietate, conduceau motocultoare pe drumurile publice din localitățile Vorniceni, Zubrești și Căpriana.

Tot în Zubrești, polițiștii au depistat un bărbat de 52 de ani, care se deplasa beat la ghidonul unei biciclete.

Cazuri similare cu șoferi beți la volan au fost documentate și în satele Furceni și Persecina, raionul Orhei.

În localitățile Dișcova și Ciocâlteni, doi căruțași în stare de ebrietate avansată au fost prinși deplasându-se prin localitate.

Autoritățile precizează că toate persoanele depistate sub influența alcoolului vor fi sancționate conform legislației în vigoare.

În context, Poliția reiterează importanța respectării regulilor de circulație și avertizează asupra pericolelor conducerii sub influența băuturilor alcoolice.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA