VIDEO Un moldovean căutat pe Interpol, reținut în Ucraina. Bărbatul a fost extrădat aurorităților din țara noastră

Un cetățean moldovean a fost reținut pe teritoriul Ucrainei și extrădat autorităților din Republica Moldova. Acesta se afla în căutare internațională prin canalele Interpol cu scop de arest și extrădare.

Bărbatul are 37 de ani și este originar din raionul Sîngerei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în anul 2008, acesta a fost condamnat de Judecătoria Buiucani la șase ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea unei tâlhării.

Bărbatul a fost extrădat în Republica Moldova la data de 13 ianuarie, fiind preluat de la frontiera de stat de către angajații Inspectoratului de Poliție Sîngerei.

Ulterior, acesta a fost escortat și plasat în Penitenciarul nr. 11 pentru executarea sentinței de judecată.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA