VIDEO Un cuplu riscă să ajungă după gratii. Cei doi, surprinși plasând droguri în ascunzișuri

O tânără și un tânăr de 23 și, respectiv, 21 de ani au fost reținuți în orașul Codru, municipiul Chișinău. Aceștia au fost surprinși plasând droguri în ascunzișuri pe teritoriul Capitalei.

Potrivit Poliției, asupra tinerei au fost depistate droguri sintetice cu efecte periculoase pentru sănătate.

Oamenii legii a stabilit că cuplul face parte dintr-un  grup specializat în punerea în circulație ilegală a drogurilor și etnobotanicelor, prin intermediul magazinelor online.

„În cadrul cauzei penale, s-a stabilit că suspecții prin intermediul aplicației mobile primeau coordonatele unde erau plasate droguri în cantități mari, de 1-2 kg, după care le ridicau și le împărțeau în doze mai mici pentru magazinele online, dar și pentru consumatorii finali”, comunică Inspectoratul General al Poliției.

La domiciliul suspecților au foste efectuate percheziții. În rezultat au fost ridicate 18 pachețele cu droguri, pachețele zip-lock, bandă adezivă destinată ambalării substanțelor narcotice și un cântar electronic de înaltă precizie.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 150 de mii de lei.

Suspecții au fost reținuți. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege. Ei riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA