VIDEO Un bătrân le-a dat escrocilor zeci de mii de lei. Cazul a ieșit la iveală, doi suspecți fiind reținuți

Escrocherie cu „ruda implicată în accident”continuă să facă victime. De această dată, în plasa escrocilor a căzut un vârstnic de 81 de ani, care le-a dat indivizilor o sumă impunătoare pentru „a-și salva fiica”.

Poliția a reținut două persoane implicate în această schemă.

Într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției, se aduce la cunoștință schema prin care bâtrânul a fost înșelat.

Victima, un bărbat de 81 de ani din Ialoveni a fost apelat la telefonul fix de două ori de o femeie. Inițial aceasta s-a dat drept fiica bărbatului și, prefăcându-se că plânge, i-a spus că a fost implicată într-un accident rutier. Ulterior, aceeași persoană a revenit cu un apel și s-a prezentat drept angajată a organelor de drept, solicitând 180 de mii de lei pentru a acoperi paguba părții vătămate, în schimbul „eliberării” fiicei.
Bătrânul a transmis câteva zeci de mii de lei celor doi suspecți, de 21 și, respectiv, 23 de ani, care aveau rolul de curieri. Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore.
În context, IGP îndeamnă cetățenii să evite transmiterea sau transferarea banilor unor persoane necunoscute și să verifice orice informație și orice apel parvenit din partea necunoscuților.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media