Un bărbat a fost lovit cu pumnii și picioarele de către angajații unei companii de pază. Incidentul s-a produs la data de 26 august, în apropierea unei stații PECO din orașul Ialoveni. Pentru acțiunile lor, agenții de pază vor fi cercetați penal pentru rele tratamente.
Urmărirea penală pe faptul existenței unei bănuieli rezonabile de comitere a infracţiunii de tratament inuman și degradant de către angajații unei agenții de pază și protecție, a fost pornită de Procuratura raionului Ialoveni, la data de 18 septembrie.
Potrivit acuzatorilor, a urmare a unui conflict spontan iscat cu un bărbat, suspecții i-au aplicat mai multe lovituri.
Procurorii urmează să elucideze toate circumstanțele cazului nvestigate, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate și gradului de vinovăție a acestora.
În context, reprezentanții Procuraturii declară că nu vor tolera sub nicio formă actele de tortură sau alte rele tratamente.
„Toate sesizările și indiciile referitoare la astfel de fapte vor fi tratate cu maximă seriozitate, iar investigațiile se vor desfășura cu promptitudine și imparțialitate, în conformitate cu prevederile legale”, se arată în declarația Procuraturii.