Caută
Close this search box.
Străini, surprinși în zona de frontieră
Străini, surprinși în zona de frontieră

VIDEO Tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Momentul, surprins de dronă

Doi bărbați au fost suprinși în zona de frontieră, în timp ce încercau să ajungă ilegal în Republica Moldova. Aceștia se deplasau pe jos dinspre Ucraina în direcția satului Clocușna, raionul Ocnița, informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Incidentul a avut loc marți, în perimetrul de supraveghere al Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița. Acțiunile persoanelor au fost monitorizate cu ajutorul sistemului de supraveghere aeriană a frontierei.

După ce operatorul dronei a observat persoanele, inspectorii s-au deplasat la fața locului.  Străinii au fost preluați și conduși la sediul sectorului pentru verificări.

Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbați  sunt cetățeni ai Ucrainei cu vârste de 31 și, respectiv, 36 de ani.

Potrivit IGPF, în cadrul documentării cazului, ucrainenii au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova. Circumstanțele cazului se cercetează la nivelul Direcției regionale Nord, străinii fiind prezentați Inspectoratului General pentru Migrație.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA