VIDEO Șantaj din penitenciarul 2 Lipcani. Un deținut i-a cerut unei femei 1.000 de euro

Șantaj din penitenciarul 2 Lipcani. Un deținut i-a cerut unei femei 1.000 de euro. Asta pentru a nu publica imagini intime ale acesteia pe reţelele de socializare. Victima are 31 de ani și este din Drochia.

Potrivit poliției, timp de mai multe luni, femeia ar fi discutat pe rețelele sociale cu deținutul, care i-ar fi promis că vor crea împreună o familie. În acest timp, individul a obținut de la femeie mai multe imagini foto și video în ipostaze intime.

Recent, femeia, aflându-se peste hotare, a primit un mesaj în care bărbatul i-a cerut 1000 de euro. Acesta i-a spus că dacă nu îi dă banii va distribui în mediul online pozele și secvențele video. Mai mult, acesta i-a dat și termen pentru a transmite banii implicând în această schemă și o femeie de 30 de ani.

În urma investigațiilor, femeia complice a fost reținută în flagrant delict în timp ce primea de la mama victimei suma de 10 mii de lei.

Totodată, a fost efectuată o percheziție la Penitenciarul 2 Lipcani. Astfel, din celula deținutului, de 22 de ani, a fost ridicat un telefon mobil și înscrieri de ciornă. Femeia complice a fost reținută pentru 72 de ore.

Cei doi riscă de la 7 până la 10 ani de închisoare și amendă de până la 117.500 de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA