Republica Moldova face parte, începând de astăzi, 6 octombrie, din Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA). Asta înseamnă că oamenii și companiile din țara noastră vor putea face transferuri în euro mai repede, mai sigur și la costuri mai mici – uneori chiar zero.
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, spune că integrarea în SEPA este „un moment istoric pentru sistemul financiar”.
„Această realizare elimină barierele administrative și aduce standarde europene directe în viața de zi cu zi a oamenilor și afacerilor”, a menționat ea.
SEPA este rețeaua europeană care leagă 41 de țări și face ca transferurile în euro să fie la fel de simple, sigure și ieftine ca plățile interne. Pentru cetățeni și diaspora, asta înseamnă că banii trimiși acasă vor ajunge mai repede și cu mai puține taxe. Dacă înainte un transfer putea costa și câteva zeci de euro, acum comisioanele sunt reduse sau chiar inexistente, exact ca în statele UE.
Pentru companii, SEPA înseamnă eliminarea barierelor birocratice și costuri mai mici la exporturi și importuri. Cum peste 60% din comerțul Moldovei este cu Uniunea Europeană. Aderarea la această zonă face afacerile mai competitive și mai atractive pentru investitori.
Cine poate folosi SEPA în Moldova?
În prezent, opt bănci comerciale din Republica Moldova sunt deja parte a sistemului SEPA. Totuși, clienții trebuie să verifice la propria bancă detaliile despre tarife și tipurile de transferuri disponibile.
Guvernatoarea Anca Dragu a subliniat că succesul acestui proiect a fost posibil datorită efortului comun al BNM, Guvernului, Parlamentului și partenerilor europeni.
„Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru ca acest proiect să devină realitate”, a spus ea.
Integrarea Moldovei în SEPA este un pas important spre Uniunea Europeană.
CITEȘTE ȘI: Transferuri bancare mai ieftine: Unele bănci din Moldova au redus comisioanele după aderarea la SEPA