Remanieri în Guvernul Recean. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene și vicepriministrul, Nicu Popescu, și-a anunțat în dimineața zilei de miercuri demisia, subliniind că are ,,nevoie de o pauză”. Popescu susține că va continua să contribuie la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, însă fără a preciza din ce poziție va face acest lucru. La scurt timp, premierul Dorin Recean a anunțat că Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului și membru al PAS, va conduce Ministerul de Externe.
,,Cu un amalgam de sentimente, dar cu convingerea fermă că alături de doamna președinta Maia Sandu și echipa de guvernare am reușit să realizăm o serie de obiective fundamentale pentru țara noastră în acești doi ani și jumătate, doresc să vă anunț că am luat decizia de a-mi depune mandatul de vicepriministru și ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova”, a declarat Nicu Popescu.
Nicu Popescu a ținut să treacă în revistă realizările înregistrate în perioada în care a condus ministerul.
,,Am reușit să ridicăm Moldova din cea mai rușinoasă perioadă din istoria diplomației noastre, perioadă în care diplomația s-a aflat în slujba oligarhilor, am reușit să aducem țara noastră în cea mai dinamică, recunoscută și apreciată fază a serviciului diplomatic și a prezenței Republicii Moldova pe harta internațională. Moldova are astăzi mai mulți prieteni ca niciodată, Moldova astăzi este mai respectată în plan internațional ca niciodată”.
Cel mai mare succes, în opinia lui Popescu, este totuși obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE.
,,În luna august 2021 în momentul în care am preluat mandatul de ministru, puțini ar fi crezut că Republica Moldova va putea obține statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, că vor putea începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană sau că vom putea cu succes aici, la noi, în Republica Moldova, 48 de state și de Guvern în cadrul Summitului Politice Europene”.
În mai puțin de o oră, șeful Cabinetului de miniștri Dorin Recean a anunțat cine îi va lua locul lui Nicu Popescu.
,,De săptămâna viitoare, portofoliul de Externe îl va prelua vicepreședintele actual al Parlamentului și șeful Comisiei Externe de la Parlament, Mihai Popșoi”, a spus Dorin Recean.
Premierul a mai anunțat că a fost instituită o nouă funcție- ministru pentru Afaceri Europene, fără portofoliu în Guvern. Aceasta va fi deținută de Cristina Gherasimov, care va conduce Biroul pentru integrare europeană, iar până acum a fost secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și fost consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe. După ce și-a anunțat demisia, Nicu Popescu a fost decorat cu Ordinul Republicii de către președintele Maia Sandu.
,,Domnului Nicolae Popescu, vicepriministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene i se conferă Ordinul Republicii”.
În cadrul ceremoniei, șefa statului a menționat că Nicu Popescu este un diplomat vizionar și un profesionist desăvârșit și i-a mulțumit inclusiv pentru contribuția adusă dimplomației noastre.
,,Probabil celui mai remarcabil ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene pe care l-a avut vreodată Republica Moldova și eu sunt aici pentru a-mi exprima recunoștința, pentru a exprima recunoștința cetățenilor pentru tot ce domnul vicepriministru, pentru tot ce Nicu Popescu a realizat”, a menționat președitele.
Nicu Popescu a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene din anul 2021, fiind parte inițial a Cabinetului de miniștri condus de Natalia Gavrilița, apoi de Dorin Recean.